2 martie 2009

Internetul si bilețelele Sfântului Anton

Înainte de Era digitală multe mesaje rămâneau într-un cerc restrâns de auditori sau cititori. Printre acestea îmi amintesc din copilărie de bilețelele Sfântului Anton pe care le găseai în cutiile poștale. Invariabil scrise de mână cu creion chimic, pentru a rezista la eventuala expunere la intemperii, cu o ortografie ce denota cel mult o alfabetizare recentă, bilețelele te îndemnau la penitență și rugăciuni pentru iertarea păcatelor. Represiunea era cruntă, un val de nenorociri urma să se abată asupra celui care nu asculta de ordinele din bilet.

Apoi au apărut scrisorile nigeriene. Autorii te anunță sunt ”moștenitori” în Nigeria, ai unor sume de zeci de milioane de dolari, de regulă delapidate, și poți beneficia de 30-40% din sumă dacă le pui la dispoziție un cont bancar. Finalul este escrocarea celor lacomi de câștig ușor care intră în joc. Puțini știu că veneau și la noi prin poștă astfel de scrisori încă de prin anii 1984-1985. După 1990 au fost și câțiva români care au plătit scump intrarea în acest tip de corespondență.

Era digitală face ca acum acest gen de mesaje să fie difuzate la scară mondiala datorita unui avantaj intrinsec al e-mailului care se transformă astfel și în dezavantaj. E-mailuri de acest tip cu fișiere atașate de sute de kilobaiti până la câțiva megabaiți se pot multiplica pe o schemă piramidala si bloca rețelele digitale mai puțin performante.

În general se folosește pentru acest tip de e-mail denumirea de hoax. Traducerea oferită de dicționare pentru hoax este farsă sau păcăleală. Nu totdeauna un hoax (se pronunță houks) este numai farsă sau păcăleală, ambele cuvinte în limba română având sens în care lipsește nocivitatea și pericolul. Omniprezența Internet face din multe dintre mesajele de acest tip ceva foarte nociv. În plus mesajele hoax fac parte din categoria de spam, adică mesaje nesolicitate de destinatar.

Mă voi opri numai asupra două tipuri de mesaje e-mail: scrisorile nigeriene și scrisorile moralizatoare. Nocivitatea scrisorilor nigeriene a fost expusă pe larg în mediul Internet și în majoritate a cazurilor aplicațiile anti-spam le opresc. Inventivitatea autorilor acestor mesaje este debordantă. De la Nigeria au ajuns în Coasta de Fildeș, apoi au devenit rude ale lui Sadam Hussein sau Pinochet. În urmă cu ceva timp am urmărit un documentar pe Discovery Channel și am rămas uimit să aflu că în Marea Britanie cam 2% din cei care primesc acest gen de scrisori răspund și cei mai mulți pierd sute până la zeci de mii de lire sterline. Numai este de mult un secret, dar este bine de reamintit. Cum spun americanii ”there is no free lunch”. Indiferent de formă scrisorile nigeriene sunt o escrocherie, care exploatează credulitatea și lăcomia.

Al doilea tip de mesaje din ce în ce mai răspândit în ultima vreme sunt scrisori care conțin prezentări de tip Powerpoint cu imagini și muzică din cele mai frumoase. Prezentări bogate în megabaiți care se transmit și ele piramidal.

Cel mai puțin nocive sunt cele de promovare turistică. Singura obiecție ce le poate fi adusă este că fișierul atașat ar putea fi pus undeva pe web, de exemplu cu o aplicație Google Photo sau alta similară, și trimis destinatarului numai un link pentru a descărca fișierul numai dacă dorește.

Altele conțin texte moralizatoare cu inspirație creștină, budistă, musulmană sau a altor religii sau crezuri. Dalai Lama este la modă și el. Provin de pe toate meridianele traduse sau nu în limba română. Spre deosebire de bilețelele Sfântului Anton finalul acestor mesaje nu promite nenorociri dacă nu le multiplici, ci fericirea în funcție de … numărul celor care le vor primi de la tine. Pentru vorbitorii de franceză citez dintr-un astfel de mesaj ”Envoyez ceci à au moins 5 personnes et votre vie s’améliorera. 0-4 personnes: Votre vie s’améliorera légèrement. 5-9 personnes: Votre vie prendra la tournure que vous voulez. 9-14 personnes: Vous aurez au moins 5 surprises dans les 3 prochaines semaines. 15 et plus: Votre vie changera drastiquement!!” Autorul cuantifică fericirea în sistem zecimal! Trimiți e-mailul la 15 persoane și ai scăpat de griji … :-)

Mai grave sunt textele care conțin profeții și cele mai multe se referă la sfârșitul lumii. Unul primit de mine recent este bazat pe teoria conspirației și ne spune ce "ascunde" Vaticanul privind sfârșitul lumii : un cataclism nuclear în anul 2012 prezis la Fatima. Privind conținutul mesajului în sine pot spune că mă preocupă de mai mulți ani științele ezoterice și am citit câte ceva în această direcție. O comunicare a mea la o sesiune științifică recentă amintește chiar de accelerarea descoperirilor științifice si apropierea de punctul Omega, punct în care ... o luăm de la început. Mă refer la Internet al cărui punct Omega este prezis de unii chiar în fatidicul 2012. Opinia mea este ca forțele de frânare fac ca aceasta accelerare să ne ducă la Omega Point numai teoretic. O forță de frânare majoră este educația care nu pătrunde în mase așa de ușor cum pătrund tehnologiile. Mai pe larg pentru cei interesați de subiect în cartea profesorului american Frank Tipler "Fizica nemuririi" apăruta și la noi în Editura Tehnica în 2008. Nu știu dacă pot fi de acord cu el fiind greu de urmărit demonstrația dacă nu ești fizician. Dar oricum este mai "optimist" decât profețiile de la Fatima, demonstrând "științific" viața de apoi.

În final, câteva păreri.

Dacă e-mailul primit are un text sau fișier cu calități artistice, științifice sau turistice trimiteți-l mai departe. Veți face și pe alții părtași la o bucurie aleasă. Dacă știți și puteți să folosiți cloud computing trimiteți numai un link cu adresa unde ați pus prezentarea/textul respectiv. Dacă nu este acceptabil să faceți forward. Dar nu uitați că este posibil ca dacă ați menționat zeci de adrese, e-mailul să fie considerat spam. În plus unele aplicații de mail nu permit fișiere atașate mai mari de 10 megabaiți.

Dacă e-mailul este din categoria textelor moralizatoare de tip piramidal nu-l trimiteți decât celor care știți că le acceptă. Cei mai mulți sunt prieteni și le va fi greu să vă spună să nu le mai trimiteți. O soluție ar fi în acest caz să trimiteți numai celor care vă trimit și ei, sau eventual vă răspund cu comentarii care nu presupun respingerea tipului de mail respectiv. Oricum nu trimiteți acest gen de mesaje pe liste de mail. Unii participanți la liste pot fi nemulțumiți. Nu le postați pe intranetul firmei sau organizației dacă politica acesteia nu vă permite.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Ce sustine Tipler ?

VasileBaltac spunea...

Cartea este tradusa intr-adevar in limba romana

Frank J. Tipler Fizica nemuririi (Dumnezeu, cosmologie moderna si invierea mortilor), Editura tehnica , 2008

Despre el la http://en.wikipedia.org/wiki/Frank_J._Tipler de unde citez

In his controversial[5] 1994 book The Physics of Immortality, Tipler claims to provide a mechanism for immortality and the resurrection of the dead consistent with the known laws of physics, provided by a computer intelligence he terms the Omega Point and which he identifies with God. The line of argument is that the evolution of intelligent species will enable scientific progress to grow exponentially, eventually enabling control over the universe even on the largest possible scale. Tipler predicts that this process will culminate with an all-powerful intelligence whose computing speed and information storage will grow exponentially at a rate exceeding the collapse of the universe, thus providing infinite "experiential time" which will be used to run computer simulations of all intelligent life that has ever lived in the history of our universe. This virtual realityOmega Point is required to avoid the violation of the known laws of physics. emulation is what Tipler means by "the resurrection of the dead." In more recent works, Tipler says that the existence of the
dar tot acolo

According to George Ellis's review of Tipler's book in the journal Nature, Tipler's book on the Omega Point is "a masterpiece of pseudoscience .."

De aceea m-am si distantat de a-l credita total.

Raluca Ionescu spunea...

m-am bucurat sa citesc acest articol- dupa ani intregi de experimentat toate tipurile de mesaje piramidale mentionate mai sus :)
de asemenea, incepusem sa consult frecvent un site care listeaza majoritatea "hoax"-urilor , http://www.snopes.com/, pentru a sti ce sa cred si ce nu din mailurile primite (mai ales cele "umanitare"- "familia acestui copilas a facut un acord cu Yahoo sa primeasca 2 centi pentru fiecare adresa de email..." cunoasteti restul :)