25 martie 2007

Informatica şi politica (1999)

Gândurile de mai jos au fost publicate în anul 1999. Au trecut 8 ani. Legislaţia a fost completată între timp cu multe legi bune. Sunt ele însă aplicate? S-a schimbat radical situaţia informaticii în România anului 2007? Las cititorului posibilitatea să concludă singur! Martie 2007

Informatica şi politica

Ştim cu toţii că informatica la noi nu se dezvoltă aşa cum trebuie, că suntem plasaţi fără şanse în coada tuturor clasamentelor europene de specialitate. Nu se întrevede deocamdată ca perspectivă imediată o ieşire din această situaţie de care chiar şi vecinii ne compătimesc. Mi se întâmplă frecvent să aud că aceasta s-ar datora lipsei de sprijin din partea guvernanţilor şi politicienilor, a lipsei unui lobby eficient.

În consecinţă asociaţii profesionale sau patronale, firme de profil, foruri profesionale şi academice se întrec în a organiza simpozioane, mese rotunde, aniversări, deschideri de târguri şi expoziţii la care înalţi demnitari, politicieni cât mai în vogă, chiar şi ambasadori sunt invitaţi şi vin, sunt văzuţi, ţin discursuri, arată ce important este domeniulşi … rămânem cam cu atât. Nu există legi sau acte normative care să sprijine domeniul prin diferenţiere de celelalte. Singura notabilă excepţie este reducerea gradată a taxelor vamale pentru produsele de tehnologia informaţiei, dar ea decurge dintr-o obligaţie asumată de România în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului în cadrul unui acord promovat de Administraţia Clinton şi la care au aderat majoritatea ţărilor lumii.

Desigur nimeni dintre cei amintiţi nu va pregeta să declare că este nevoie de un cadru legislativ care să facă să înflorească societatea informaţională, să crească producţia şi serviciile de software, să se înmulţească reţelele de calculatoare şi tot ce reprezintă tehnologiile informaţiei. Este tot la fel de adevărat că se mai aud din când în când voci izolate care critică Internetul ca rai al pornografiei sau spionilor. Se mai întâlneşte câte un ministru care în discuţii private îţi spune că vrei să faci cu calculatoare sau telecomunicaţii "poartă de aur la bordei". Dar astfel de ieşiri sunt puţine şi înăbuşite de restul declaraţiilor. Doar ştim cu toţii că trăim în Era Informaţiei, că Toefler a zis că a început o nouă revoluţie industrială, un nou Val, deci nu putem fi retrograzi. Este greu de tras o linie de demarcaţie în clasa politică, punând unii pentru şi alţii contra. Toate partidele politice au înscrise în platformele-program prevederi care sunt clar în favoarea TI&C. Îmi amintesc că am fost consultat în ultimii 9 ani şi am contribuit cu formulări în acest sens privind politicile privind informatica la cel puţin patru partide sau grupări din tot spectrul politic actual. Le-am citit şi pe cele la care nu am fost consultat. Tot favorabile erau. A fost adoptate în diverse etape chiar şi strategii naţionale de informatizare.

Atunci de ce oare avem în continuare frustrarea fiului premiant care se vede nedreptăţit faţă de fraţi mai puţin dotaţi dar care primesc multe: programe de restructurare, plăţi compensatorii, bani de la organizaţii internaţionale, scutiri de plata taxelor şi impozitelor şi altele.

Există motive care ţin de istorie şi motive care ţin de prezent. Contemplez scena TI în România de peste 37 ani şi în toate ipostazele. L-am auzit şi citit pe Moisil în anii '60. Era începutul şi sfârşitul gloriei calculatoarelor în scena politică din România. S-au dat bani, au fost create institute, fabrici, centre de calcul. S-a creat prima societate mixtă româno-americană. Poate şi faptul că doi succesivi primi miniştri ai regimului pre-decembrist îşi disputau la începutul anilor '70 supremaţia poziţiei de lider al infrastructurii industriale a TI arată cum era văzută informatica. A urmat rapid declinul economic şi degradarea sistemului politic şi TI&C a ajuns domeniu proscris: consumator de importuri vestice, de cupru tot din import, de licenţe. În plus inspira teamă prin complexitate. Nimeni nu mai îndrăznea să fie avocatul domeniului, tratat ca un lux la care se poate renunţa. Sprijinul care a existat totuşi din partea unor persoane la diverse nivele şi nu a sistemului era în anii '80 acordat tacit şi fără a aştepta recunoaştere publică.

Oare în deceniul post-decembrist nu a rămas cumva în subconştientul multor politicieni ceva din acest reflex de respingere ?

Este o ipoteză care conduce spre prezent. Ce-ţi poate aduce susţinerea TI&C ? Poate aprecierea şi voturile comunităţii de profil. Importantă, dar fără efecte pe termen scurt şi nici cantitativ decisive. În plus membrii acestei comunităţi fac parte din clasa mijlocie care are păreri proprii şi care de multe ori nu plac, este greu de manipulat. Avantaje din privatizare nu au cum să fie, vechile unităţi industriale fiind azi în principal clădiri cu o utilitate incertă. Alocarea de resurse pentru sector s-ar lovi de opoziţia marei mase de persoane din structurile de decizie care nu au atins vreodată tastatura unui calculator sau terminal. Aşa că mai bine ignorare sau recunoaştere platonică, bună în special pentru imaginea externă. Un caz tipic este reprezentat de strategiile de informatizare elaborate sub diverse denumiri între 1990-1998 şi care au rămas documente frumoase primite cu condescendenţă de occident, dar fără urmări practice.

Care ar fi totuşi şansa în clasa politică actuală ? Există una. Avem şi politicieni receptivi la nou. Există şi politicieni şi înalţi funcţionari guvernamentali care sunt plecaţi din domeniu. Nu sunt puţini şi sunt prezenţi în multe structuri ale statului. Ei înţeleg de este nevoie de TI&C, au uneori chiar şi interese directe. Posibile iniţiative ale lor vor fi primite fără entuziasm, dar nu vor fi blocate. Rămâne să-i convingem pentru un demers colectiv.

Şi mai este o soluţie. Comunitatea TI&C să găsească resurse pentru a convinge societatea că este nevoie de ea, că viitorul va fi mai bun dacă tehnologiile informaţiei pătrund în infrastructura ţării. Dar despre aceasta poate cu altă ocazie.

Dr. Vasile Baltac

Iulie 1999







Un comentariu:

Anonim spunea...

De ce nu afisaţi comentarii noi?